– 13 NOIEMBRIE 2019 –

Prima aniversare a Zilei Dramaturgiei Românești

omagiată de Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău

Începând din luna Mai a anului în curs, prin Legea nr. 96/2019, Parlamentul României a instituit Ziua Dramaturgiei Românești, o adevărată sărbătoare culturală națională care se celebrează anual, pe data de 13 Noiembrie, în amintirea premierei spectacolului cu piesa „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, jucată la Teatrul Național din București (pe data de 13 Noiembrie 1884).

Dincolo de orice obligație legală, specifică, de altfel, oricărei instituții de cultură, Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău își asumă cu bucurie misiunea de omagiere a Zilei Dramaturgiei Românești din cel puțin două considerente. În primul rând, din credința că dramaturgia națională constituie unul dintre pilonii principali ai culturii și, implicit, ai identității românești și, în al doilea rând, prin legătura directă, genuină, existentă între Centrul de Cultură „George Apostu” și acest eveniment aniversar, Legea nr. 96/2019 fiind intens promovată de domnul Gheorghe Geo Popa, directorul Centrului, încă din perioada în care a deținut funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Având în vedere acest fundal retrospectiv, Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău propune publicului iubitor de artă dramatică un proiect teatral de excepție, deosebit de ofertant prin conținut și prin lista participanților. Astfel, pe data de 13 Noiembrie 2019, începând cu ora 18,00, în sala de expoziții aflată la parterul Muzeului de Artă Contemporană, va avea loc un spectacol-lectură, după „Nunta din flori” din ciclul „Cortina”, ce poartă semnătura marelui dramaturg român, academicianul Dumitru Radu Popescu, pe care vom avea onoarea să-l găzduim în cadrul acestui eveniment, alături de o altă mare personalitate a dramaturgiei naționale și un mare prieten al Centrului, scriitorul Mircea M. Ionescu. Imaginat și realizat de actorul Geo Popa, spectacolul „Nunta din flori” va beneficia de prezența și suportul partenerilor noștri tradiționali – Teatrul Municipal „Bacovia” (prin actorii Eliza Noemi Judeu, Florina Găzdaru, Dumitru Rusu, Andreea Darie, Valentin Braniște, Bogdan Buzdugan) și Filarmonica „Mihail Jora” (prin Cvartetul de fagoturi „Fagotissimo”).

La finalul acestui spectacol, organizatorii vor anunța lansarea proiectului teatral de anvergură internațională conceput de Centrul de Cultură „George Apostu” – Rezidența internațională de teatru – „America de-Acasă”.

Proiectul „Rezidența internațională de teatruAmerica de-Acasă” este construit în jurul dorinței noastre de promovare a culturii și limbii române atât în interiorul spațiului național cât și în regiunile istorice din afara granițelor țării în care comunitățile românești și-au conservat identitatea etnică în special prin raportarea la limba lor maternă. Considerăm că astfel de punți de legătură, ce au menirea de a aglutina întreaga românitate, dincolo de toate granițele pe care istoria le-a așezat între noi, sunt extrem de potrivite în contextul evenimentelor legate de aniversarea Centenarului Marii Uniri (1918-1920), dar și în contextul apropiatei aniversări a trei decenii de activitate a Centrului (1990-2020). Un proiect menit să ne demonstreze că, dincolo de orice concretețe fizică și de imperfecțiunile ei, România este, în primul rând, o stare de spirit ce transcede toate barierele vremelnice; o stare de spirit pe care o vom accepta și pe care o vom conota pozitiv, luminos, numai prin redescoperirea tradițiilor, culturii și limbii române.

Ne vor convinge de acest adevăr partenerii și colaboratorii noștri din cadrul acestui proiect – Secția în limba română din cadrul Teatrului Național „Sterija” din Vârșeț (Serbia) -director general Ivana Ranimirov, Teatrul Muzical-Dramatic „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul – director Gheorghe Mândru, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău – director general Petru Hadârcă, Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău – director Eliza Noemi Judeu și regizorul Geirun Țino, directorul Teatrului „Pygmalion” din Viena.

Programul de Rezidență Internațională „America de-Acasă” beneficiază de un substanțial aport financiar din partea AEROSTAR S.A  Grup Industrial Aeronautic-Bacău-România precum și de o generoasă contribuție din partea Societății Agricola S.A, cărora, și pe această cale, organizatorii le transmit cordiale mulțumiri.

Programul cultural pentru anul 2019 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfăşoară sub genericul „Identitate, Alteritate, Spirit european”.