Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău invită iubitorii de literatură și nu numai, joi, 6 martie 2025, ora 14.00, la vernisajul expoziției „GHEORGHE TOMOZEI (1936–1997) – UN POET SUAV ANAPODA”. Evenimentul oferă o incursiune în viața și opera poetului, eseistului și traducătorului Gheorghe Tomozei, a cărui operă poetică cuprinde peste 40 de volume, inclusiv cărți de versuri pentru copii; a tradus din marea literatură universală și s-a remarcat prin traducerea Sonetelor lui Shakespeare, care a cunoscut ediții numeroase.
Expoziția, realizată de scriitoarea Cleopatra Lorințiu și deputatul Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, cuprinde manuscrise, fotografii, obiecte personale și panouri informative care ilustrează etapele esențiale ale parcursului său artistic: copilăria și perioada de școlarizare la Târgoviște, întâlnirea cu Nicolae Labiș și alți tineri scriitori la Școala de Literatură, debutul în gazetărie, pasiunea pentru cinematografie și marile prietenii literare cu personalități precum Miron Radu Paraschivescu, Eugen Jebeleanu, Geo Bogza, Fănuș Neagu, Florin Mugur și, desigur, Nichita Stănescu.
Prezență vie în viața culturală românească, Gheorghe Tomozei a trăit întru poezie cu pasiune și s-a stins înainte de a apuca să fie bătrân (31 martie 1997). Cu toate că în tinerețe, el și prietenul Nichita, se chemau tandru cu acest apelativ: „bătrâne…” Cum ei nu au apucat vârsta senectuții, ne rămâne nouă, celor de după ei, datoria de-a le păstra amintirea, opera, surâsul, fascinanta făptură întruchipată în pagină de literatură.” – Cleopatra Lorințiu
În cadrul acestui moment cultural, vor fi prezentate volumele: Laleaua albă, de Ionuț Vulpescu (editura Litera), După-amiaza vieții,de Cleopatra Lorințiu (Editura pentru Artă și Literatură), Pod fraged, de Gheorghe Tomozei și În grădina fragilității, de Cleopatra Lorințiu (Editura Ecou Transilvan).
Manifestarea invită la dialoguri captivante despre literatură, cultură și memorie, prezenți fiind autorii Ionuț Vulpescu și Cleopatra Lorințiu, alături de Julieta Carmen Pendefunda, eseist, poet, critic literar și de prof. dr. Liviu Pendefunda.
Evenimentele culturale ale anului 2025 se desfășoară sub semnul aniversării a 35 de ani de la înființarea Centrului de Cultură „George Apostu”.