Despre Dumnezeu, Incertitudini și Cunoaștere la Centrul de Cultură „George Apostu”
Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău a deschis, la sfârșitul săptămânii trecute, stagiunea evenimentelor „Provocări colocviale” cu un veritabil spectacol al cărții, un concept cultural unic în plan local și național prin care, de această dată, a fost lansat cel mai nou roman scris de prozatorul, poetul, eseistul, ziaristul și profesorul de filosofie Ion Fercu: „Dac-aș fi fost Dumnezeu” (Editura Junimea, 2021). Spectacolul a fost imaginat și realizat (scenariul și scenografia) de Gheorghe Geo Popa, directorul general al Centrului de Cultură, iar protagoniștii lui au fost soprana Andreea Simon, pianista Cornelia Zurita Villafranca, criticul literar, ziaristul, scriitorul și lectorul universitar Adrian Gelu Jicu și actorul Geo Popa.
Spațiul Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu” al Centrului de Cultură a fost, pentru circa două ore, o veritabilă sală de teatru. Cu scenă, cu reflectoare și sonorizare. Scenariul și scenografia spectacolului prin care a fost reinventată, practic, ideea de „lansare de carte” concepute de Gheorghe Geo Popa au avut la bază tema și structura romanului scris de Ion Fercu și au adus în fața spectatorilor portretul moral al personajului principal, preotul Petre Farina, dar și al lumii prin care trece. Discursul lui Farina, care ocupă circa jumătate din economia romanului scris de Ion Fercu, pare să fie chiar al scriitorului-filosof care face astfel – cum au remarcat și organizatorii spectacolului – „viguroase incursiuni în zona psihologiei umane, a experienței și a situațiilor excepționale, dar care adaugă acestora o importantă componentă filosofică, o fină țesătură intertextuală și o capacitate aproape magică de a dilua conceptul de spațiu-timp tocmai din dorința de a face din tragedia umană una din trăsăturile fundamentale ale vieții. În fapt, o adevărată saga a bejeniei românilor prin lume”.
Spectacolul „Despre Dumnezeu, Incertitudini și Cunoaștere”, așa cum a fost intitulat, stă astfel sub semnul prelegerii din romanul cu titlul „Dac-aș fi fost Dumnezeu”.
Cu Dostoievski printre filosofi, spre mirajul demiurgic
Noua carte a lui Ion Fercu stă ea însăși sub semnul fascinantei sale incursiuni „Prin subteranele dostoievskiene” (2018), un eseu care l-a plasat, recent, în rândul scriitorilor premiați de Academia Română – Premiul „Ion Petrovici”. De aceea, autorii spectacolului de la Centrul de Cultură au ținut cont că personajele romanului, „par suspendate între viață și moarte, între ficțiune și realitate, între Rai și Iad, într-o stare de imponderabilitate sufletească în care singura certitudine este Suferința; o cruce predestinată fiecăruia dintre noi, în care se află chiar mântuirea, «leacul»”.
Imediat după ce cortina a fost dată la o parte, pe scenă a apărut chiar autorul romanului. Ion Fercu și-a început discursul cu celebrele versuri ale lui Marin Sorescu din poezia „Dacă nu cer prea mult”, în care omului ce ar putea face oricând naveta între rai și iad „pentru a ține niște cursuri” Dumnezeu însuși îi cere să aleagă un singur lucru din trei pe care să le poată lua acolo cu el: „o carte, o sticlă cu vin și-o femeie”. Un astfel de dialog dintre om și divinitate poate să deschidă perspectiva pe care romanul „Dac-aș fi Dumnezeu” o propune cititorilor cititorilor săi.
Ceea ce a urmat în monologul lui Ion Fercu a fost apoi un veritabil excurs printre ideile celor mai renumiți filosofi ai lumii, prin care s-a conturat raportul pe care omul l-ar avea cu Dumnezeu. Petre Farina vede în propria viață și în organizarea comunității sale și a întregii lumi tot felul de probleme, unele poate fără răspuns. El vede însă unele soluții, dacă el însuși ar fi Dumnezeu.
Teatrul și muzica – alt mod de a sublinia tema romanului
Și a început spectacolul. Când misterios, când năvalnic și temperamental, actorul Geo Popa a făcut din personajul Petre Farima exponentul întrebărilor cu privire la rostul nostru în această viață, al speranțelor sau chiar al iluziilor sub care trăim în raport cu Divinitatea. Iar frământările personajului au fost perfect și sugestiv subliniate de soprana Andreea Simion și de pianista Cornelia Zurita Villafranca.
Pasajele din carte subliniate în acest fel au stârnit, cu siguranță, în sufletele celor prezenți o avalanșă de gânduri, de întrebări subtile, dar și de răspunsuri după chipul și asemănarea fiecăruia. Iar dacă până la final s-au conturat și una sau mai multe angoase pe această temă, tot Ion Fercu ne-a sugerat și un răspuns liniștitor, formulat chiar de Nietzsche, unul dintre filosofii invocați în romanul „Dac-aș fi fost Dumnezeu”: „În rana însăși stă puterea de tămăduire”. Pe tema adusă în discuție de această carte și de spectacolul prin care a fost prezentată a venit, la final, cu un fulminant și original eseu, Adrian Jicu. Iar întrebarea fundamentală a eseului a fost una care poate face din fiecare dintre noi un Petre Farima: „Dar tu, dacă ai fi Dumnezeu, ce ai face?”.
Articol apărut în cotidianul Deșteptarea, 1 martie 2021, semnat de Petru Done