Filarmonica „Mihail Jora”, în parteneriat cu Centrul de Cultură „George Apostu”, invită publicul luni, 30 martie 2026, de la ora 17:00, la recitalul de pian susținut de tânăra pianistă Ana Antonia Tudose. Evenimentul va avea loc la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu” din Bacău.

Recitalul propune publicului o întâlnire cu una dintre cele mai promițătoare artiste ale noii generații, apreciată pentru sensibilitatea interpretării și pentru maturitatea artistică dobândită pe marile scene din țară și din străinătate. Parcursul său internațional, dublat de numeroase premii și apariții concertistice, confirmă un talent autentic și o evoluție artistică solidă.

„Ca pianistă de performanță, Ana Antonia Tudose s-a remarcat drept un vârf al generației sale” (Viniciu Moroianu). Absolventă ca șefă de promoție a Colegiului de Artă „Carmen Sylva”, pianista și-a continuat studiile la Conservatorul Regal din Bruxelles, finalizând masteratul cu distincția Cum Laude. Din septembrie 2025 urmează cursuri postuniversitare la IMEP Namur, clasa profesor Philippe Raskin și la Conservatorul Regal din Luxembourg, clasa profesor Yannick van de Velde.

Laureată a numeroase concursuri naționale și internaționale, a obținut premii importante în România, Franța și Italia. A concertat ca solistă alături de orchestre filarmonice din țară și a susținut recitaluri pe scene importante, inclusiv la Ateneul Român și în cadrul unor proiecte ale Institutului Cultural Român în Europa și SUA. Activitatea sa artistică este completată de colaborări cu muzicieni de renume și participări la masterclass-uri internaționale.

Evenimentul se înscrie în demersul organizatorilor de a promova excelența artistică și de a aduce în fața publicului băcăuan tineri muzicieni de valoare, într-un spațiu cultural emblematic.

Biletele se găsesc la Centrul de Cultură „George Apostu”.