Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău are o tradiție îndelungată în organizarea evenimentelor de dans contemporan, consolidată pe parcursul a peste 15 ani. Această tradiție se reflectă în activitățile culturale și artistice desfășurate anual, având ca scop promovarea dansului contemporan la nivel național și european.
Pe baza parteneriatului dintre Centrul de Cultură „George Apostu” și Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, la Centru s-a creat o platformă pentru a expune creațiile coregrafice ale studenților ieșeni, făcând cunoscută, în același timp, oferta educațională a Facultății de Teatru din Iași.
𝐖𝐨𝐫𝐤𝐬𝐡𝐨𝐩 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜 „𝐒𝐢𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐢 𝐜𝐨𝐫𝐩𝐨𝐫𝐚𝐥𝐞” 𝐥𝐚 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚̆ „𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞 𝐀𝐩𝐨𝐬𝐭𝐮”
Centrul de Cultură „George Apostu” rămâne dedicat susținerii și promovării tinerilor artiști, astfel încât, în data de 23 mai 2024, în spațiul Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu” s-a derulat workshop-ul coregrafic „Sinergii corporale”, organizat în parteneriat cu Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași.
Atelierul s-a desfășurat sub coordonarea conf. univ. dr. Lorette Enache și a coregrafului Gabriel Scalschi, cu participarea elevilor de la Colegiul Național de Artă „George Apostu”, coordonați de prof. Ada Babiaș și prof. Andra Romașcanu.
𝑆𝑢𝑛𝑡𝑒𝑚 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡̦𝑖 𝑎𝑛 𝑑𝑒 𝑎𝑛 𝑙𝑎 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝐶𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎̆ „𝐺𝑒𝑜𝑟𝑔𝑒 𝐴𝑝𝑜𝑠𝑡𝑢” 𝑐𝑢 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑐𝑡̦𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢 𝑒𝑥𝑒𝑟𝑐𝑖𝑡̦𝑖𝑖 𝑠𝑐𝑜𝑎𝑠𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑙𝑎𝑏𝑜𝑟𝑎𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑎𝑡̦𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑈𝑛𝑖𝑣𝑒𝑟𝑠𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑑𝑒 𝐴𝑟𝑡𝑒 „𝐺𝑒𝑜𝑟𝑔𝑒 𝐸𝑛𝑒𝑠𝑐𝑢” 𝑑𝑖𝑛 𝐼𝑎𝑠̦𝑖, 𝐹𝑎𝑐𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑇𝑒𝑎𝑡𝑟𝑢, 𝑝𝑟𝑜𝑔𝑟𝑎𝑚𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑢𝑑𝑖𝑖 𝐶𝑜𝑟𝑒𝑔𝑟𝑎𝑓𝑖𝑒. 𝐼̂𝑛 𝑐𝑎𝑑𝑟𝑢𝑙 𝑤𝑜𝑟𝑘𝑠ℎ𝑜𝑝-𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑐𝑜𝑟𝑒𝑔𝑟𝑎𝑓𝑖𝑐 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑛𝑒 𝑟𝑒𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑙𝑛𝑖 𝑐𝑢 𝑒𝑙𝑒𝑣𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝐶𝑜𝑙𝑒𝑔𝑖𝑢𝑙 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝐴𝑟𝑡𝑎̆ „𝐺𝑒𝑜𝑟𝑔𝑒 𝐴𝑝𝑜𝑠𝑡𝑢”, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑜𝑝𝑒𝑟𝑖 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆ 𝑠𝑖𝑚𝑖𝑙𝑖𝑡𝑢𝑑𝑖𝑛𝑖, 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑓𝑒𝑟𝑒𝑛𝑡̦𝑒, 𝑝𝑢𝑛𝑐𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑙𝑛𝑖𝑟𝑒 / 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑎𝑧𝑖𝑐𝑒𝑟𝑒 𝑎 𝑐𝑜𝑟𝑝𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑐𝑜𝑟𝑝, 𝑎 𝑠𝑝𝑎𝑡̦𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑐𝑢 𝑐𝑜𝑟𝑝𝑢𝑙 𝑠̦𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑒 𝑡𝑒𝑚𝑎𝑡𝑖𝑐𝑖, a subliniat conf. univ. dr. Lorette Enache.
Elevii participanți au avut ocazia să își extindă orizonturile artistice, să exploreze noi modalități de expresie corporală și să înțeleagă mai profund dinamica mișcării.
Spectacolul „SHOWCASE”, derulat în data de 24 mai 21024, la Centrul de Cultură „George Apostu”, este rezultatul creațiilor proprii realizate în cadrul laboratoarelor de creație și a cursurilor de artă coregrafică și dramaturgie coregrafică, din cadrul programului de studiu Coregrafie, Facultatea de Teatru, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, de studenții din anul I, II și master: Ana-Maria Roșu, Denisa Constantinov, Karla Merlușcă, Iliya Perschin, Andrada Costin, Mara Boană, Ariana Alergush, Emilian Costin, Georgiana Constantinescu, Mădălina Glodeanu, Solcristina Meza, Elena Vizeteu, Andrei Chiriac, Dragoș Toma, Ștefan Năstase, Cosmin Arcaleanu.
Coordonatori: conf. univ. dr. Lorette Enache, drd. Alice Veliche și drd. Radu Alexandru.