Consecvent programului de susținere și promovare a tinerelor talente,  Centrul de Cultură „George Apostu”, în parteneriat cu Colegiul Național de Artă „George Apostu”, va organiza vineri, 9 februarie 2024, ora 13.00, expoziția de grafică intitulată „Scriptum”, la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”, în cadrul căreia expun 13 elevi de la prestigiosul colegiu de artă băcăuan, coordonați de prof. Luminița Radu: Emanuela Carp, Rebeca Zugrăvel, Daria Brezeanu, Milena Vieru, Teodora Cucu, Mădălina Vacaru, Maria Ioana Tiron, Maria Denisa Spătaru, Ștefana Derveș, Ioana Dulhac, Mara Lămășanu, Carina Ailincăi Maxim și Melissa Tasinato.

Expoziția de atestat a elevilor clasei a XII-a, specializarea Arte Plastice, secția grafică, reprezintă un preambul al examenului de certificare a competențelor profesionale și, deopotrivă, expresia unei strădanii pedagogice remarcabile și a talentului și expresivității artistice a tinerilor artiști. Fie că este vorba despre grafică tradițională, gravură, ilustrație sau afiș, fiecare lucrare reflectă nota personală și acumulările dobândite de tinerii expozanți pe parcursul celor patru ani de studii.

Programul zilei va aduce în prim-plan un alt talent al școlii de artă de la Bacău, Darius-Isaac Lungu, într-un minirecital la pian ce va cuprinde lucrări ale compozitorilor Johann Sebastian Bach și Frédéric Chopin. Darius impresionează juriile şi publicul nu doar prin tehnica pianistică bine pusă la punct ci, mai ales, prin pasiunea, sensibilitatea şi maturitatea cu care pătrunde în profunzimea textului muzical.

Un parteneriat ce demonstrează, o dată în plus, credința Centrului în tânăra generație și în actul educațional, pariul pe care Centrul îl face cu viitorul cultural al acestei țări, mizând pe talentul și ambiția elevilor ce reprezintă cu mândrie Colegiul Național de Artă „George Apostu” din Bacău.

Programul cultural pentru anul 2024 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfăşoară sub genericul „Patrimoniu – valoare și valorizare”.