Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău anunță deschiderea expoziției de artă textilă SPIRITUL FORMELOR, semnată de artistele Daniela Frumușeanu și Nicoleta Bicӑ Bucșaru, expoziție care va putea fi vizitată în perioada 19 noiembrie – 16 decembrie 2026, la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu” din Bacău.

Vernisaj: 19 noiembrie 2026, ora 17.00

Expoziția cuprinde o instalaţie artistică textilă și panouri decorative parietale, realizate în tehnici specifice mediului textil tradițional și contemporan.

Putem înțelege spiritul formelor textile prin câteva dimensiuni fundamentale: spiritul firului. element primordial al artei textile. Firul este o linie flexibilă, capabilă să se curbeze, să se încrucișeze, să se tensioneze și să se lege de alte fire. El poartă simbolic ideea de continuitate, legătură, timp și devenire. Asociat adesea cu firul vieții și cu legătura dintre lumi, firul transformă linia dintr-un semn desenat într-o prezență materială.

„Poate că tocmai aici se află forța și frumusețea artei textile: în capacitatea ei de a transforma un material într-un limbaj, un gest într-o memorie și o structură într-o expresie artistică. Dincolo de tehnică și de aspectul vizibil, fiecare formă poartă o energie interioară, o ordine proprie și o poveste care nu trebuie neapărat spusă în cuvinte, ci poate fi descoperită prin contemplare și trăire.” − Daniela Frumușeanu, curatorul expoziției.

În expoziție, cele două artiste construiesc perspective distincte asupra limbajului textil. Nicoleta Bicӑ Bucșaru explorează în mod special expresivitatea fibrelor și a materialelor textile, cu accent pe tehnicile de împâslire a lânii – wet felting și nuno felting. În cazul  Danielei Frumușeanu, paleta explorărilor tehnice cuprinde serigrafia, imprimarea manuală, manipularea materialului textil și colajul textil. Motivele simbolice utilizate vizează ideea de întrețesere a ceea ce gândim și realizӑm, ȋn scopul ȋnӑlţӑrii spirituale.

Nicoleta Bicӑ Bucșaru este artist textilist, cu o preocupare specială pentru explorarea expresivității fibrelor și materialelor textile, cu accent pe tehnica ȋmpâslirii lânii. Din această perspectivă, în practica de atelier a experimentat două direcţii consacrate specifice acestei tehnici: împâslirea umedă − wet felting și împâslirea pe suporturi naturale fine − nuno felting.

Absolventă a studiilor de master în cadrul Universității Naționale de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, Departamentul Arte Textile Ambientale, din anul 2023 a devenit membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala București – Arte Decorative. Din anul 2020, participă constant la expoziții naționale și internaționale de artă contemporană, bienale și saloane de artă textilă. În 2023, a fost distinsă cu premiul special al juriului „Lorenzo il Magnifico”, la secțiunea Arte textile, în cadrul celei de-a XIV-a ediții a Bienalei Internaționale de Artă Contemporană și Design de la Florenţa, Italia. Dintre lucrările de suflet ale artistei, prezente pe simezele Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu” Bacău, menţionăm: „Speranţa”, „Ploaie de fericire”, „Infinit în patru iţe” și lista ar putea continua.

Daniela Frumușeanu este artist vizual, doctor în Arte Vizuale, fost cadru universitar la Universitatea Naţionalӑ de Arte București, cu o activitate artistică, didactică și curatorială  susţinutӑ, desfӑșuratӑ în domeniul artelor decorative, în special, al artelor textile. Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, și-a dedicat întreaga carieră explorării și dezvoltării limbajului artistic al imprimeurilor, tehnicilor mixte și tapiseriei.

Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1991 și are un parcurs expozițional concretizat în 42 de expoziții personale și sute de participări la manifestări artistice naționale și internaționale. Pe lângӑ acestea, activitatea sa cuprinde organizarea și curatorierea a numeroase expoziţii de artӑ textilӑ, proiecte interdisciplinare, workshop-uri și tabere de creație.

Opera și contribuția sa profesională au fost recunoscute prin numeroase premii și distincții, dintre care amintim Premiul pentru Arte Decorative al Uniunii Artiștilor Plastici din România, în 2025, și Premiul de Excelență pentru întreaga activitate artistică, acordat în 2024 de Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

În cadrul expoziției SPIRITUL FORMELOR, Daniela Frumușeanu prezintă instalația artistică textilă „Spaţiu alchimic II”, o serie de panouri decorative din seria „Palimpsest” și lucrarea „Mantia îngerului”.

Expoziția se înscrie totodată în demersul Centrului de Cultură „George Apostu” de a susține arta contemporană și dialogul dintre artiști, practici și public, punând în valoare un domeniu artistic în continuă transformare.