Chiar din primele pagini ale întâiului său număr, revista Vitraliu, periodic al Centrului de Cultură „George Apostu” are la baza construcției sale articole program care abordează și reflectă realități culturale, artistice și literare cât și social-politice și istorice. Menirea sa este aceea de a forma, promova și agonisi mărturii culturale scrise care, în ansamblul lor, vor constitui resurse de rezistență vitale în păstrarea identității naționale a neamului nostru.

Respectând în continuare normele și reglementările în vigoare instituite pentru perioada stării de alertă, Centrul de Cultură „George Apostu” dă la schimb mirosul și greutatea unei reviste tradiționale pe accesibilitatea tehnologiei și lansează, în data de 15 iunie 2020, în mediul on-line, pe website-ul și pe pagina de facebook a instutiției, numărul 52 al revistei Vitraliu.

Din actualul număr al revistei, lipsesc mulți dintre vechii colaboratori și majoritatea „părinților fondatori”; printre altele, „distanțările” de tip covidian și consecințele financiare generate de pandemie au forțat această realitate. Din acest motiv, nr. 52 al revistei este reconfigurat în jurul programelor și activităților derulate de Centrul de Cultură „George Apostu” din octombrie 2019 și până în martie 2020, adică până în momentul în care lumea întreagă a fost pusă în fața unei realități care a declanșat un „război” fără precedent din care Omul va ieși, fără doar și poate, învingător, va ieși mai bun, mai generos, mai încrezător în forțele sale.

Au fost șase luni de activitate febrilă, derulată în ritm alert, cu programe și proiecte de mare anvergură. Alături de articole ce însumează și reflectă activitatea Centrului din perioada menționată, revista cuprinde incursiuni istorice foarte actuale, recenzii de carte, critică de teatru, poezie și dramaturgie cât și mărturii despre cei care au fost Alexandru Boboc și C.D Zeletin. În acest număr al revistei semnează : Ion Fercu, Dan Petrușcă, Ionel Savitescu, Daniel Ștefan Pocovnicu, Mircea M. Ionescu, Dinu Grigorescu, Constantin Călin, Varujan Vosganian, Nicoleta Popa Blanariu, Maria Pal, Alexandru Boboc, redactorii Alin Popa și Maia Ignătescu.

Programul cultural pentru anul 2020 al Centrului de Cultură „George Apostu”, în care acesta sărbătorește 30 de ani de la înființare, se desfăşoară sub genericul „Artă, Cultură, Tradiție – Călătorii spre eternitate”.

Suntem aici pentru voi!