George Apostu s-a născut pe 20 decembrie 1934, în satul Stănişeşti, judeţul Bacău. Este unul dintre cei mai valoroşi sculptori ai secolului trecut, importanţa operei sale fiind semnalată pentru prima oară de Ionel Jianu: „George Apostu apare ca unul dintre cei mai înzestraţi urmaşi ai lui Brâncuşi în sculptura românească.”

În 1953 se înscrie la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia ceramică. Renunţă după un an şi jumătate şi se reînscrie în anul 1955 la secţia de sculptură, clasa prof. Ion Lucian Murnu. Îi are profesori pe Petru Comarnescu, Ionel Jianu, Costin Ioanid şi Boris Caragea.

În 1957 participă pentru prima dată la o expoziţie de grup pentru tineret, la Moscova, cu lucrarea „Cap de copil”.

Începând cu 1964 şi până când s-a stins din viaţă (13 octombrie 1986, Paris), George Apostu a avut numeroase expoziţii personale în România şi în străinătate (Franţa, Belgia, Italia, Spania, Brazilia, India etc.). În 1983 i se atribuie un atelier de creaţie de către primăria oraşului Paris.

Încă din primii ani ai producţiei sale artistice, Apostu a găsit în creaţia populară – îndeosebi în sculptura în lemn sau piatră şi în piesele de etnografie – temeiurile inovaţiei stilistice, drumul spre modalităţi de expresie eliberate de clişeele şi convenţiile unui realism îngust, academizant. Apelul la izvoarele artei populare a fost făcut de pe poziţiile unei concepţii originale, rezultat al culturii plastice şi al temperamentului său, care are forţa să individualizeze forme de largă circulaţie, să supună întregul material imaginativ al operei la o matrice stilistică personală. Prin acest mod creator de raportare la valorile patrimoniale, Apostu a dovedit că şi-a însuşit esenţa lecţiei lui Constantin Brâncuşi.

Realizează sculpturi în aer liber la Grenoble, 1967; Măgura, 1970, 1975; Costineşti, 1972; Voroneţ, 1972; Balta Albă-Bucureşti, 1972.

Unul din cele mai cunoscute cicluri ale sale, „Tatăl şi Fiul”, constituie o prelucrare sculpturală a vechiului motiv al „arborelui vieţii”, starea de comunicare dintre elementul uman şi cel vegetal făcând posibilă reactualizarea mitului regenerării organice. Alte cicluri – „Laponele”, „Fluturi” – dezvoltă sugestii formale ale artefactului ţărănesc, ale căror morfologii preiau în mod firesc datele naturii vii.

În ultimii ani ai vieţii, George Apostu trece de la păgânismul declarat al primelor sale lucrări, angajate în dialogul cu acel fond ecumenic neolitic la care se referea Mircea Eliade, şi care îl inspirase şi pe Constantin Brâncuşi, aducând tema tatălui şi fiului în aria de semnificaţie creştină.

George Apostu a fost distins în 1966 cu premiul Ioan Andreescu al Academiei Române, în 1970 cu marele premiu pentru sculptură al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Este înmormântat în zona de sud a cimitirului Père-Lachaise din Paris.

Expoziţii personale:

  • 1964 – Grădina Casei Ziariştilor, Bucureşti;
  • 1966 – Galeria de Artă a Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Cluj-Napoca;
  • 1967, 1973 – Galeria Raymonde Cazenave, Paris, Franţa;
  • 1968 – Castelul Charlottenburg, Copenhaga, Danemarca;
  • 1969 – Vrö, Danemarca;
  • 1970 – Fine Arts Palace, Bruxelles, Belgia;
  • 1970 – Galeria Vysokie Myasto, Praga, Cehia;
  • 1970 – Galeria Apollo, Bucureşti;
  • 1971 – Galeria Taidehalli, Helsinki, Finlanda şi Galeria Apollo, Bucureşti;
  • 1973 – Galeria Raymonde Cazenave, Paris, Franţa;
  • 1974 – Galeria Apollo, Bucureşti;
  • 1976 – Muzeul de Artă Vizuală, Galaţi;
  • 1978 – Galeria Sipca, Sofia;
  • 1979 – Muzeul de Artă, Bacău;
  • 1982 – Fundaţia Pagani, Milano, Italia;
  • 1985 – Galeria Anne et J.C. Lahumière, l‛espace ACNAV, Paris, Franţa;
  • 1986 – Galeria Le Portail à roulletes, Paris, Franţa;
  • 1988 – Carcassone, Franţa (retrospectivă postumă);
  • 2000 – MIAMB, Bucureşti;
  • 2001 – Galeria 3/4, Teatrul Naţional Bucureşti.

Expoziţii de grup:

  • 1957 – Festivalul Mondial al Tineretului, Moscova, Rusia;
  • 1962 – Sala Dalles, Bucureşti;
  • 1963 – Expoziţia tinerilor artişti – Paris, Franţa şi Galaţi;
  • 1965, 1970 – Bienala La Jeune sculpture, Paris, Franţa;
  • 1966 – Expoziţia artiştilor plastici, Londra, Marea Britanie;
  • 1966 – Expoziţia Naţională, Bucureşti;
  • 1967 – Expoziţia Internaţională în aer liber, Middelheim Anvers, Belgia;
  • 1967 – Expoziţia cu ocazia Colocviului Brâncuşi, Bucureşti;
  • 1968 – Fundaţia Pagani, Legnano-Castellanza, Italia;
  • 1968 – Expoziţia Internaţională de sculptură în aer liber, Legnano, Italia;
  • 1969 – Bienala Internaţională de la Sao Paulo, Brazilia;
  • 1969 – Sala Galeriilor de Artă, Bucureşti;
  • 1969 – Expoziţia Opt artişti românii, Haga, Olanda;
  • 1970, 1976, 1980 – Bienala de la Veneţia, Italia;
  • 1970 – Bronzuri unice, Madrid, Barcelona, Spania;
  • 1971 – Bienala de Sculptură Mică, Mücsarnok, Budapesta, Ungaria;
  • 1971 – La Jeune Sculpture, Paris, Franţa;
  • 1972 – Lemn şi tehnologie, Sala Dalles, Bucureşti;
  • 1972 – Expoziţia Arta plastică românească din secolul al XX-lea, Varşovia, Polonia;
  • 1972 – Galeria Pulchri studio, Haga, Olanda;
  • 1972 – Expoziţia de artă decorativă românească, Budapesta, Ungaria;
  • 1972 – Congresul Internaţional de Estetică, Bucureşti;
  • 1972 – Sala Ateneu şi Sala Dalles, Bienala de Pictură şi Sculptură, Bucureşti;
  • 1973 – Expoziţia de artă decorativă, Belgrad, Serbia;
  • 1974 – Quadrienala de la Erfurt, Germania;
  • 1974 – Expoziţia de artă decorativă românească, Moscova, Rusia;
  • 1974 – Expoziţia de sculptură românească contemporană, Ernst Muzeum, Budapesta, Ungaria;
  • 1974 – Muzeul de Arheologie, Varşovi, Polonia;
  • 1974 – Galeria Nouă, Bucureşti;
  • 1974 – Congresul al XI-lea al P.C.R., Craiova;
  • 1975 – Plastik und Blumen, Berlin, Germania;
  • 1975 – Expoziţia românească de forme sculpturale mici, Varşovia, Polonia;
  • 1975 – Muzeul Galliéra Hommage de la sculpture roumaine contemporaine à Brancusi, Paris, Franţa;
  • 1975 – Bienala de la Veneţia, Italia;
  • 1976 – Expoziţia Magistralele socialismului, Bucureşti;
  • 1976 – Arta şi natura, Galeria Nouă, Bucureşti;
  • 1977 – Bienala de Sculptură Mică, Padova, Italia;
  • 1977 – Ţărănimea – puternică forţă socială şi revoluţionară, Galeria Simeza, Bucureşti;
  • 1977 – Sculptura românească din secolul al XX-lea, Galeria Tretiakov, Moscova, Rusia;
  • 1979 – Trienala de pictură şi sculptură, New Delhi, India;
  • 1979 – Bienala Internaţională de sculptură în aer liber Muzeul Skironio, Atena, Grecia;
  • 1979 – Expoziţia de grup de sculptură şi artă decorativăi, Plovdiv, Bulgaria;
  • 1979 – A 35-a aniversare a Eliberării, Bucureşt;
  • 1979, 1981, 1985 – Bienala de Sculpturã, Muzeul Skironio, Atena, Grecia;
  • 1980 – 2050 de ani de la crearea statului dac, Bucureşti;
  • 1980 – Expoziţie de sculptură românească contemporană, Moscova; Praga; Bratislava; Rostock;
  • 1981 – Bienala Internaţională, Muzeul Skironio, Atena, Grecia;
  • 1981 – Expoziţie de artă contemporană românească, Montréal, Canada;
  • 1982 – Quadrienala de artă decorativă a ţărilor socialiste, Erfurt, Germania;
  • 1983, 1984, 1985 – Salon des grands et jeunes artistes d’aujourd’hui, Salon de Mai, Paris, Franţa;
  • 1983, 1985 Salon de Mai, Paris, Franţa;
  • 1985 – Femina, organizată de UNESCO în memoria Alice Penalba, Paris, Franţa;
  • 1985 – Les Mille et Une Nuits, Centrul Cultural, Boulogne, Franţa;
  • 1985 – Les Têtes de l’Art, Galeria Gérard Laubie, Paris, Franţa;
  • 1985 – Salon d’Art Sacré, Paris, Franţa;
  • 1985 – Cent sculpteurs face au public, Centrul Cultural din Boulogne, St. Cloud;
  • 1986 – Salon de mai; Salon d‛Art Sacré; Salon réalités nouvelles, Paris şi Association pour le développement des arts à Colliure, Château royal de Collioure, Franţa.

Simpozioane:

  • 1967 – Grenoble, Franţa;
  • 1970, 1975 – Măgura, Buzău;
  • 1973 – Siklos, Ungaria;
  • 1974 – Lindabrunn, Austria;
  • 1976 – Austria şi Krapina, Iugoslavia;
  • 1978 – Suwako, Japonia;
  • 1979 – Galaţi şi Zarand, Ara;
  • 1981 – Brăila;
  • 1985 – Aix-en-Provence, Franţa.