Știm (cunoaștem) într-o măsură mult mai mică decât nu știm (cunoaștem).
Omul și-a imaginat, încă de la începuturi, un set de simboluri pe care le-a folosit ca instrumente în vederea descifrării rostului său în univers și pe pământ.
A încercat să și le apropie pentru ca mai apoi să le folosească în relațiile lui cu celălalt și cu Dumnezeu.
Iată de ce prezența unora dintre aceste simboluri, care au o legătură puternică cu aceea a culorii ″albastru″ fac din spațiul arhaic al românului o notă aparte.
Casa, în forma sa arhaică, reprezintă pentru român micul univers.
Culoarea albastru a fațadelor reprezintă aspirația către liniște a familiei, către iubire și către nostalgia începuturilor.
Pilonii de lemn care sprijină în partea de sud, pridvorul casei sunt imaginați (realizați) în formă de spirală.
Acești stâlpi sunt axul lumii (axis mundi), care sprijină bolta cerului (aici acoperișul casei) pe amprenta acesteia, pe pământ.
Acest simbol al spiralei va fi preluat, în timp, de către pictorii anonimi de biserici sau de către marii artiști precum C. Brâncuși (Coloana infinitului / „Coloana recunoștinței fără sfârșit”) sau G. Apostu (Fluturi).
Iată, așadar, cum expresia ″Albastru. O bucată de cer pe pământ″ devine purtătoarea simbolului care face legătura dintre trecut și viitor, dintre arhaic și modernitate.
Așadar, competențele istorice, culturale și artistice ale formatorilor sunt puse la dispoziția celor care doresc să cunoască câte ceva din tainele existenței și ale vieții: prin transferul de cunoștințe istorice livrești (″Să citești înseamnă să trăiești″- Bernard Pivot), prin asumarea fenomenului cultural cu importantă încărcătură de simboluri (″întâi cunoașterea, apoi acțiunea″- Carol cel Mare), prin proiectarea imaginarului creator în arte, muzică, literatură, artă plastică (″Originalitatea înseamnă întoarcere la origine″- Antoni Gaudi).
Gheorghe Popa
