În data de 13 martie 2023, la Centrul de Cultură „George Apostu”, a debutat proiectul cultural „Serile pianistice”, rod al colaborării cu Asociația de Concerte „SYRINX”, condusă de fostul director al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, Pavel Ionescu Ambrosie.
Proiectul își propune să lărgească sfera activităților din spațiul artelor spectacolului cu îmbietoare propuneri concertistice lunare, ce pun în valoare potențialul nelimitat al pianului – Regele instrumentelor muzicale – prin intermediul harului artistic al invitaților speciali ai Centrului, reprezentanți de seamă ai elitei pianistice a lumii.
Recitalul pianistic de ieri l-a avut ca protagonist pe Emilio Aversano, unul dintre cei mai apreciați pianiști ai lumii, fondator al conceptului de Maraton pianistic implementat pe cele mai mari scene de concerte din Germania, Marea Britanie, Italia, Ungaria și România, un apropiat al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău alături de care a concertat, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan, la Milano (Sala Verdi a Conservatorului), Leipzig (Gewandhaus), Berlin (Universität der Kunst) ș.a.
Incontestabilul talent al pianistului invitat, prestația și expresivitatea sa interpretativă precum și programul foarte bine ales – din care nu au lipsit Schubert, Beethoven, Chopin și Scarlatti – au adus întâlnirii de ieri note de farmec și magie muzicală, ce au cuprins publicul participant până acolo unde vibrația clapelor s-a transformat în armonie deplină și speranță.
Parafrazând din cuvântul de salut adresat spectatorilor de Gheorghe Geo Popa, am putea conchide afirmând că a fost o „seară a speranței pentru pace, o seară în care ne-am convins, încă o dată, de faptul că artele îi adună pe oameni, pe când armele, nu”.