În perioada 1-3 octombrie, sala de concerte a Ateneului băcăuan și Centrul de Cultură „George Apostu” găzduiesc Festivalul Internațional “Zilele Muzicii Contemporane”, eveniment muzical ajuns la cea de a XXX-a ediție, derulat sub titlul “Show must go on”.
Festivalul se desfășoară sub egida Consiliului Județean Bacău, a Primăriei Municipiului Bacău și a Filarmonicii “Mihail Jora”, după următorul program:

* sâmbătă, ora 18.30, sala ATENEU – Liviu Dănceanu – Homo videns, tele-operă-balet, orchestra Filarmonicii “Mihail Jora”, dirijor Cristian Lupeș, soliști Simona Jidveanu – soprană, Antonela Bârnat – mezzo-soprană, Cristian Alexandru Petrescu – tenor;
* duminică, ora 17.30, Centrul de Cultură „George Apostu”– expoziție de pictură „EKG” – Dalina Bădescu; Ansamblul “Archaeus” – Tachicardii, Stenturi, Bypassuri, conducerea muzicală Liviu Dănceanu;
* luni, ora 18.30, sala ATENEU – Dan Spînu – The One Born From A Tear (Cel născut dintr-o lacrimă), orchestra Filarmonicii “Mihail Jora”, dirijor Ovidiu Bălan, Corul „Armonia” al Colegiului de Artă „George Apostu”, conducerea muzicală Ionuţ Vâlcu.

Galerie foto