Academicieni, universitari, scriitori, muzicieni și oameni de artă vor participa, în perioada 12 – 14 octombrie 2016, la cea de a XXI-a ediție a Simpozionului Național de Estetică, organizat de Centrul de Cultură “George Apostu” din Bacău, în colaborare cu Secția de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei Române, Universitatea “George Bacovia” și Primăria Municipiului Bacău.

În deschiderea simpozionului, miercuri, 12 octombrie, ora 17.00, la Centrul de Cultură “George Apostu”, prof.univ.dr. Cătălin Turliuc, istoric și cercetător științific la Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” al Academiei Române din Iaşi, va răspunde la o întrebare provocatoare: “CINE (MAI) SUNTEM? O nouă revoltă a fondului nostru nelatin, neoprotocronism sau o nouă provocare ştiinţifică?”

spectacolul-cartii-sneafis-general-sne

În cadrul “Spectacolului Cărții” vor fi prezentate cele mai recente apariții ale autorilor Octavian Opriș, Ovidiu Genaru și Gheorghe Iorga, de către Lucian Vasiliu și lect.univ.dr. Adrian Jicu. O importanţă deosebită revine lansării numărului 45 al revistei de cultură “Vitraliu”, în care sunt publicate mai multe studii/eseuri/opinii despre viața și opera unor personalități aniversate în anul 2016: William Shakespeare (400 de ani de la moarte); Antim Ivireanul (300 de ani de la moarte); Nicolae Labiș (60 de ani de la moarte); Tristan Tzara (120 de la naștere și 100 de ani de la apariția fenomenului „Dada”). Programul artistic va fi asigurat de trioul “Syrinx”, în componența Dorel Baicu – flaut, Dorin Gliga – oboi, Pavel Ionescu – fagot.

Joi, 13 octombrie, de la ora 11.00, la Universitatea “George Bacovia”, va avea loc Conferința Națională de Estetică, sub genericul “Controverse cordiale despre frumos”. Vor prezenta comunicări acad. Alexandru Boboc, prof.univ.dr. Marin Aiftincă, prof.univ.dr. Petru Bejan.

De la ora 18.00, participanții în program sunt invitați la concertul extraordinar Edward Elgar, susținut de Filarmonica “Mihai Jora” din Bacău.

afis-trio-syrinx-sne

afis-passione-sne

Vineri, 14 octombrie, de la ora 11.00, în sala “Nicu Enea” a SIF Moldova, vor avea loc întâlniri reunite sub titulatura “Conexiuni amicale”, iar de la ora 17.00, la Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, publicul este invitat la vernisajul expoziției itinerante de imagini „impermanences″ a artistului Leonard Răchită, renumit sculptor, fotograf , profesor de sculptură şi de arte decorative, stabilit la Paris. Expoziția a fost itinerată la Paris, la Galeria Satellite, în data de 13 mai 2016 și la Tokyo, Galeria Hinoki F, în data de 12 septembrie 2016 și se desfăşoară sub genericul „Pe urmele lui Apostu”, urmărindu-se refacerea drumului simbolic România-Franța-Japonia, pe care însuşi marele sculptor George Apostu l-a parcurs. Expoziția este însoțită de albumul artistului, editat de Centrul de Cultură „George Apostu”.

Programul zilei de vineri include ceremonia de decernare a Diplomei de Excelenţă şi Premiului Centrului de Cultură “George Apostu” pentru anul 2016 și concertul de gală susţinut de Cvartetul Passione (Bucureşti), compus din: Diana Jipa – vioara I, Cristina Paşa – vioara a II-a, Mădălina Penciu – viola, Violeta Tuţă-Popescu – violoncel.

Sponsor oficial: SIF Moldova S.A.
Parteneri media: TVR Iaşi, Radio Iaşi, cotidianul Deşteptarea și Euro TV

Articole media

Galerie foto

Video